Recunoaștere prestigioasă pentru Balsamul Familial Unguresc

Autor: Naturcomfort

În data de 5 septembrie 2017 la sărbătoarea economiei maghiare, Polgári Erika proprietarea și fondatoarea companiei a primit în parlament Marele Premiu al produselor ungurești, cu care au recunoscut produsul principal al companiei noastre Balsamul familial Unguresc. Pentru noi, acesta este o onoare deosebită și este plăcut să lucrezi știind că efortul nu este de prisos.

Merită să ne menținem originalitatea și naturalețea. Cei 117.000 clienți fideli , Asociația Medicilor Naturiști din Ungaria precum și această recunoaștere prestigioasă ne confirmă acest lucru. De fapt, ce este această recunoaștere?

Aplicare pentru proiectul Marele Premiu al produselor ungurești

„Titlul de Marele Premiu al produselor ungurești este recunoașterea și o remunerare a acelor produse, servicii, organizații de afaceri, care în cursul activității lor în mod demonstrabil sunt dedicați față de calitatea produselor și acordă o mare importanță producției de produse de înaltă calitate, precum și la prestarea serviciilor.”

Câștigătorii proiectului sunt modele exemplare, care contribuie la dezvoltarea economiei.

Marca Marele Premiu al produselor ungurești aparține grupului de mărci europene de certificare regională. Întruchipează și își exprimă aprecierea față de Ungaria pentru angajamentul față de calitatea certificată. Marele Premiu al produselor ungurești se poate câștiga prin aplicarea la concurs. Puritatea și integritatea sistemului de licitare este un sistem de cerințe obiective, care este evaluat de un grup de experți independenți. Marca acordată este verificată în continuu pentru a garanta standardul de calitate pentru consumatori și utilizatori.” www.pafi.hu

Combinând tradițiile populare cu tehnologia modernă, produsele pe bază de plante de calitate impecabilă sunt conținutul substanței active și conștiința predominantă, cu asta asigurând cea mai înaltă calitate Clienților noștri.

„ Misiunea noastră este, să ajutăm persoanele care suferă de suprasolicitare, boli articulare, degenerative, ateroscleroză, probleme articulare pentru a putea trăi o viață activă fără dureri!”

Promitem, că nu vom coborâ deloc! Mulțumim!

Mai multe blog-uri recomandate.

Serialul de videofilm „Bunica e foarte fitt” În noul serial „Bunica e foarte fit” vă prezentăm BUNICE FIT de la care se...

Citesc »

Vreme răcoroasă de toamnă și mai ales cea rece de iarnă accetuează durerile reumatice. Pentru cei cu dureri articulare, de calcificare nu...

Citesc »

Antiinflamator natural contra inflamațiilor provocate de căldura verii. Vremea extrem de caldă, canicula poate afecta și organismul sănător. Durerile articulare, varicoase nu...

Citesc »

Recunoaștere prestigioasă pentru Balsamul Familial Unguresc